Ce întrebări ar trebui să îi pun medicului meu cardiolog?

Cardiologul dvs. vă poate explica ce s-a întâmplat și de ce

Pacienții care au suferit un eveniment cardiac prezintă un risc crescut pentru un al doilea. Evenimentele secundare pot fi prevenite prin administrarea medicamentelor prescrise, renunțarea la fumat, activitatea fizică și alimentația sănătoasă.

Bolile de inimă afectează corpul și mintea. Discuțiile deschise și oneste cu medicul dvs. vă vor ajuta să gestionați cu succes planul de tratament și starea dvs. de sănătate după un infarct miocardic. Cardiologul dvs. vă poate explica ce s-a întâmplat și de ce, ce s-a făcut până la momentul respectiv și ce trebuie făcut în continuare. Aflarea cauzelor evenimentului cardiac și a modului în care acesta a fost tratat vă vor ajuta să înțelegeți ce puteți face pentru a evita un alt eveniment. Întrebările pe care trebuie să le adresați cardiologului includ:

1. De ce am avut infarct miocardic?
2. Aș fi putut să previn acest lucru?
3. Voi putea face toate lucrurile pe care le-am făcut înainte?
4. Este posibil ca artera blocată să se îngusteze din nou și să provoace un alt eveniment?
5. În cazul în care un stent este plasat într-o arteră, cât timp ar trebui să iau medicamente pentru „subțierea sângelui”? Artera va rămâne deschisă pentru tot restul vieții mele?
6. Ce medicamente sunt esențiale și cât timp trebuie să le iau?
7. Ce medicamente nu trebuie omise nici măcar o dată?
8. Cât de des ar trebui să văd un medic în urma unui infarct miocardic?
9. Ce pot face în viața mea de zi cu zi pentru a preveni un alt infarct?
10. Cât de importantă este pierderea în greutate? Trebuie să îmi schimb dieta?
11. Când pot începe să fac sport?
12. Trebuie să mă înscriu într-un program de reabilitare cardiacă?
13. Cât de des trebuie să îmi verific tensiunea arterială?
14. Când îmi pot relua activitatea sexuală și când mă pot întoarce la locul de muncă?
15. Am voie să călătoresc? Pot să merg la munte?
16. Ce simptome ar trebui să determine o vizită urgentă la departamentul de urgență?

ESC
EAPC
ACCA
ACNAP